Răvășire

Am prins vibrația de acolo și încă mă sufocă.

E puternică dar nu vreau să lupt să scap din strânsoare.

Va câștiga cu siguranță și se va contopi în mine.

Nu seamănă deloc cu îndrăgosteala de altcineva.

Pare că redecorează interiorul și dacă am decis să mă păstrez va trebui să aplic regula locului gol. Că nu e chip să umpli un loc dacă nu e gol.

Fuck, vibe-ul ăsta-ți schimbă mobilierul la mansardă. Sper să nu mă trimită la Ikea. 🙂

Am cu mine frumusețea clipelor împreună. Și știu că se întâmplă așa și la ceilalți.

Simt că dacă aș sorbi o cafea cu oricine de la serbare, aroma ei va fi la fel pentru fiecare.

Și azi mi-am împărțit o black & white tchibo cu Adi Calotă. Avea gust de trandafir roșu pe care l-am convins să îl ofere numai Oltei pentru că omul aflase că ea nu primise și-mi declarase că voia să nu pară că o favorizează în fața celorlalte colege. Să mori tu Adi!!!

Guțanu a fost în schimb foarte concis despre pasiunea lui pentru aceeași Oltea. Zicea că o are de o viață. Bine, asta după ce m-a pupat intensiv pe unde a reușit să mă prindă de parcă…

Am păstrat și necazul ascuțitei de Vichi. De treizeci de ani scorpie și nu i-a trecut…

Kindergarden. 🙂

Hm, parcă mă ia cu tremurat, da, ăsta e vibrat de la aerul condiționat.

 

Care e sentimentul tău secret?

Sentimentele secrete sunt pentru ceilalți colegi.

Dacă le ții n-ai să știi de sunt bune sau rele. Habar n-ai ce fel de stare le urmează.

Rămâne secret. Neștiut de nimeni și neimportant.

Bad Karma, zenul și fengșuiuiul lor, ce faci tu doamne, unde-s gradațiile?

Cum e să fi bucuros sau supărat acum și vrei să ții secretă bucuria sau supărarea de nu ai cui împărtăși asta?

E o imposibilitate fără măsură dar vrei să-i dai un nume.

Se poate chema fericire, împlinire, supărare sau se poate chema orice alt sentiment botezabil.

Suflet cu suflet și zâmbet peste tot, nu ajută, tot nu se materializează.

Dar am absolvit petrecerea. 🙂

Am să-l rog pe Dan să croiască o diplomă. O merităm ca să ne simtem bine. Sau să ne fie ancoră.

Iar tu, Marilena, poți să o faci în mod repetat, de câte ori câte buline albe sunt pe rochița neagră cu guler alb.

Nu a fost acolo altă fată ca tine! 🙂

Fără aier

Mi-am planificat să nu vin la întâlnire.

E neobișnuit să-ți planifici să nu faci ceva pentru că e dificil să reușești. Uite îți dau exemplul meu cu fumatul. Brrrrr… Nici nu îndrăznesc să-mi planific să mă las. Dar am decis și de aia am și anunțat pe pagina de fb a Ilenei sau a grupului… nici acum nu-mi e clar, dar, whatever, am anunțat că nu vin. Iar acum sunt cu alte trebi că deh. Asta în urma unui ”derapaj”?… scris pe acolo că-i fac și îi dreg lui Dan Stan!

Dap. Am supărat exponenta autorității comunitare, pe Ileana. 😦

Dan probabil s-a amuzat foarte tare de amenințările mele scrise acolo. 🙂

Scriu asta pentru că Dan ne-a mirosit mie și lui Pescaru o noapte întreagă bășinile și n-a crăpat. Nu e o glumă și individul a recunoscut asta și în fața lui Vivi sau soției. Bine, Dan a confirmat zâmbind forțat și a devenit brusc serios când Violeta a înghițit în sec surprinsă de veste pentru că Dan îi gătește foarte bine de când… 🙂

N-am apucat să-i povestesc împrejurările întâmplării fetei și mi-a părut rău pentru Dan tot restul după amiezii. Băiatul Dan nu văzuse pe atunci seria American Pie și nu rețin din ce motiv a insistat să doarmă în noaptea aia cu noi și nu rețin nici de ce noi am fost de acord. Pentru că s-a trezit  parfumat dar virgin deși puțin vânăt și zgâriat. Vânătăile au fost în principal de la marginile de lemn ale paturilor noastre unite din lipsă de pături pentru musafir. În secundar, a rămas cu vânătăi la cap de la nunceakul lui Pescaru și cu zgârieturi la gât de la sabia mea ninja. Asta pentru că a trebuit să doarmă între noi dar avea limbarniță după ora stingerii. Și de câte ori deschidea gurița căpăta un băț de nunceak în căpșor cu sabia ninja la gât. Așa că era nevoit să-și țină capul și respirația sub pătură. De aia a plecat parfumat băiatul dis de dimineață, din atmosfera de sub pătură. Convenisem cu Pescaru că era un efort major să găzduim individul așa că ne-am dat liber la vânturi acolo la băiatul Dan, sub pătură, până ce am adormit obosiți tustrei.

A doua zi Pescarul a făcut pojar sau vărsat de vânt, Dan știe. 😦

 

Temă nu teamă

Fetița stătea pe suportul de plastic din interiorul căruciorului pentru cumpărături legănându-și piciorușele peste două baxuri cu bere ieftină la pet despre care aveam să aflu la casă că erau separat. Sau pentru afoaf, a friend of a friend.

Cu ceva clipe mai devreme o doamnă îi depășise oarecum incomod gașca, pe mami și pe tati, reclamând rezervarea locului din fața lor de cealaltă doamnă, prietena sau cunoștința care plasase strategic pe banda rulantă o punguță de semințe la un metru distanță de clientul din față. Am simțit părinții ei aricindu-se ușor pentru disconfort dar trecând la mantinela benzii să facă loc căruciorului plin ochi cu marfă a noii venite în față. Depășirea dintre cărucioare a decurs fără incidente și doamna aflată în așteptare a început să așeze metodic pe bandă sticle din cărucior toate pe verticală sau în picioare cum se zice. Am început să admir etichetele soldățeilor cu vin la 0,7 litri înșirându-se una după alta pe banda rulantă când m-am surprins strigând parcă simțind măcelul:

– Doamnă vă rog să culcați sticlele să nu cadă!

Doamna a reacționat rapid și a-nceput să schimbe grăbită poziția sticlelor pe bandă. Când casierul a apăsat pe butonul de pornire al benzii singura sticlă rămasă în picioare s-a clătinat amenințător înainte și-napoi dar nu a căzut. Întreg rândul a fost străbătut de un murmur ca un oftat de ușurare și fetița din căruciorul din fața mea m-a fixat cu o privire iscoditoare. I-am făcut zâmbind cu ochiul și mi-a răspuns la fel. S-a întors apoi către mămică și i-a făcut la rândul ei cu ochiul:

– Mami tu știi să faci așa cu ochiul?

Am auzit mămica replicându-i bucuroasă că nu se descurcă la fel de bine ca fetița și a înaintat cu căruciorul să plătească pentru că perechea de doamne părăsea deja casa. Am privit fără să vreau în urma doamnelor când mamica fetiței a strigat că-și uitaseră ceva ce nu era sticlă la casă. Doamnele s-au oprit și-n spatele lor am revăzut posterul cu campania Lidl România, Asociația Little People România și Golin:

”Temă nu Teamă”, joc de cuvinte despre care Sabina Cornovac amintea pe facebook că-i trezește amintiri urâte dar că n-avem altă variantă decât de mers înainte, fără teamă.

M-am bucurat atunci pentru fetiță și parcă aș fi vrut să-i fac cu ochiul încă odată 🙂

 

Urâciuni

A debutat puțin ciudat. La telefon. De parcă enunțul lui Radu era o formulă magică pentru deschis ziduri:

– Eu nu cred că Mihai zis asta.

Formal era adevărat, nu erau cuvintele lui dar era ideea era aceeași.

Vasile s-a blocat un moment simțindu-se parcă prins cu o minciună. Dar tonul afirmației, nefiresc de calm pentru mesajul ei, a conturat peisajul. Era o încercare de manipulare. O forțare agresivă de schimbare a gândurilor lui Vasile în sensul dorit de Radu. Care funcționează doar când există acea normalitate de frică. Frica lui Vasile era o umbră palidă bântuită de furie și a dispărut subit. Echilibrul emoțiilor funcționa și în locul gol lăsat de frică a venit scârba. Fără culoare, fără miros și fără rău la stomac. Doar grea.

Era vineri seara și zilele libere de sfârșit de săptămână strigau ademenitoare așa că Vasile a evitat disputa telefonică și a încheiat convorbirea cu o amânare. Se întâmpla în parcarea de la supermarket așa că a coborât din mașină și a plecat la târguieli. Înțelegerea i-a venit după, imediat ce a reascultat pe speaker convorbirea telefonică purtată cu Radu la un pahar cu bere nemțească. Avea parte de un soi de lămurire și-n minte îi creștea ideea de abandon. Era doar o simplă refulare, probată deja dramatic de două ori. Atâta doar că venise mai repede decât precedenta. Non ce due senza tre. Destin.

Viața între zecimale

Nu-s fan al semnelor de punctuație. Prefer separatoarele. Deși au probleme de convenții teritoriale. Când treci dintr-un editor de text într-o foaie de calcul diacriticile dispar și separatorul zecimalelor nu este virgulă ci punct. Și hai să tragi formule atunci, că nu-ți ies neam. Punct și de la capăt!

Ei bine, da, ele, zecimalele, ălea de după separator, suferă aproximări în funcție de distanța lor de jumătatea întregului. Aseară la meci mașina de spălat a fost în galerie. N-am luat în seamă gălăgia că se jumuleau ăia pe teren. Am cules din ea de dimineață fisa de 10 bani căzută din buzunarul blugilor uzi și am aruncat-o în cutia cu mărunțiș. Orice bănuț contează

 

Ză best pița în Oltenița

Se mănâncă după o mare coadă de așteptare civilizat.

Este de la habar n-am exact ceva cu roma da e de înțeles.

Pița e inventată de italieni cică da nu-i adevărat nicicum.

Știu istoria ei din scoarță-n blat.

A fost inventată de nevoia de hrană a napoletanilor săraci.

Prima a fost pița fără nimic, blat, pomodoro, copt și ai umplut mațul.

Happyness

Au urmat restul, toate prin încercări repetate, ba cu blat de pe o zi pe alta ba cu câte un mic adaos, ce se ivea. Și apropo pița marinara nu are absolut nicio legătură cu peștele și o luau în traistă pescarii napoletani ieșiți la vânătoare de fructe de mare în mare.

Informație direct de la ăia, parol.

Revenind la a doua felie pe care o clămpănesc acum, costă 3,50 lei felia, nu are mare lucru pe ea dar blatul e superb. Smokie…

Pițarul e bulgar, vânzătoarea o blondină supertare iar ce am ales eu a fost o variantă picantă ornată ca un buchet de flori cu maioneză pufoasă.

I-am strigat tare duvijdăne pițarului și am mânat cele două felii de pița însoțite de două beri ursus către casă.

Vă scriu secretul înghițind ultima îmbucătură, se presară praf de usturoi peste funcție de câtă bere ai de gând.

Ziua ratată

Am întărziat fix șase zile bălărind de nevoie printr-o urbe veche de 7000 de ani.

Asta-i vârsta reală a municipiului Oltenița probată științific de culturile Gumelnița și Boian.

Iar eu am ratat ca un prost ziua internațională a Dunării.

Dar am descoperit că alfa și omega au populat delta… Dunării.

Din simbolistic-asta a simțit ceva și Dan Brown cu toate codurile lui ciudate.

Dar încă odată a fost pur și simplu natural. Bărbatul ^ alfa a iubit femeia omega și au crescut odorul delta. Bine Dan Brown vrea CASĂ fakă doar LOVEle și habar n-are de DELTA DUNĂRII.

Și oameni ca ăsta au căutat rezolvarea.

Au găsit cupru în Austria aur în România după freo 3500 de ani și au inventat epoca de bronz.

Au forjat săbii pentru ei ca să se taie și brățări pentru aparținătoare ca să le țină. Cu cât mai multe cu-atât mai bine? Au prestat și jucării în episodul precedent numai în scopuri educative. Să le învețe copiii meșteșugul. Nasol a fost că asta s-antâmplat ca și azi doar pentru copiii lor. Iar ceilalți au fost ținuți să le adore jucăriile pân la scadența sabiilor sau după gen a brățărilor.

Iar totul s-antâmplat chiar aici pornind din Delta Dunării de la izvoare că altundeva nu creștea de mâncare…așa neam amețit de generații pe valurile Dunării albastre. Ce este complicat aici?

Vă scriu eu, doar ratările de șase zile foarte posibil ca la mine. Dar pân la urmă ce kkt?

Ce INDEPENDENCE DAY nu este sărbătoare? Întrebați americanii.

Oltenița, 4 iulie 2016

220px-Nebra_Schwerter

Dunărea noastră episodul pilot

Am încercat să văd ieri documentarul recomandat de colegele noastre Geni și Oltea. N-am reușit de tot.
Cer scuze și am să încerc să o fac aștăzi deși ochiul meu stâng c-un vas de sânge spart ustură ca dracu.

Arată tare începutul documentarului dar are parcă prea multe chestii filmate de camere cu definiție înaltă iar ochiul meu sensibil nu rezistă încă sorry.

Ce mă trimite spre Dunăre este un articol ce mi-am propus să-l citesc la cafea pe ziarul local puterea.ro.

Am pregătit azi la cafea o rețetă învățată dintro cărțulie cu probleme de loc geometric nu rețin de cine scrisă dar sigur recomandată de regretatul nostru profesor Marin Nicolae zis Nae, fost atacant la juniorii Universitătii Craiova.

Nenea de scria cărțuliile astea rătăcite binențeles în așa zisa mea plecare de acasă, avea obiceiul să compună alături de probleme de loc geometric și câte o rețetă de preparat cafea.

Am reținut doar două, cafeaua la trei culori și ceaiul de cafea verde. Azi am aplicat varianta de ceai și a ieșit super gustoasă de nici nu-mi vine să aprind țigara. Smokey… vorba personajului verde din filmul Masca.

Dar gata că nu sunt barista, să revin.

Documentarul aruncă de la-nceput o informație care nu-i deloc nouă atâta vreme cât lungimea Dunării se măsoară începând de la farul vechi de la Sulina, kilometrul 0 al ei. Da, da, da, am scris al ei pentru că așa cum pierdeam timpul ieri pe feis bine scriam DUNĂREA ESTE VIE.

Pentru că-și schimbă în permanență bazinul și chiar lungimea. Bine e chinuită de câteva canale omenești iar eu mă bucur tare că cel românesc n-a încercat nicio clipă să schimbe cursul firesc al frumosului nostru fluviu.

Teoria și-aici părerea mea i-aceeași este că Dunărea curge invers nu cu izvoarele-n Munții Pădurea Neagră din Germania și Austria ci de la poalele farului vechi din Sulina cu ape dulci crescute fix din Marea Neagră.

Sturionii care nu văd filme documentare cu poze din luate de sateliți confirmă an de an asta fără vreo apăsare.

E acum am să-i răspund pe șleau și curiozității de duminică a amicului fost coleg Eric Gintaru.

Cei mână pe refugiații Sirieni s-ajungă foarte tare în doar Austria și Germania. Pentru că vor să revină la matca Dunării noastre de-acol de unde migratorii pământurilor soarelui răsare i-au gonit încă din epoca bronzului.

Iar artefactul despre care se amintește bine în ziarul Puterea confirmă excelent treaba asta. Pentru că a fost confirmată de poliția științifică germană originea acestuia din enclava muntelui Mittelberg foarte aproape de Pădurea Neagră.

Nu pot ști eu unde străbunii noștri si-au preparat frumosul disc verzui din bronz c-asta probabil vor reuși germanii că nu-i așa de complicat cu-atâta tehnică de calcul azi să dai cerul înapoi cum observau bunicii.

Dar o imagine superbă capturată-n Delta Dunării postată ieri pe feis de Iuliana Martinescu mi-a oferit răspunsul.

De ce e simplu.

La explicații scria că-i un apus de soare și sincer mă căzneam să înțeleg de ce nu răsărit pentru că pur și simplu nu vedeam diferențe dar cine ne pusese poza sigur știa mai bine.

Ș-am înțeles atunci de ce pe discul verde cuatâtea stele în partea dreaptă e impropriu spus la un cerc dar așa se vede-n poză apare o bărcuță lungă. Și de ce lungă.

Pentru că este exact desenul bazinului Dunării noastre.

Și asta tot așa pentru că omul aleargă de când se știe după lumină.

Deșteptați cu noaptea-n cap cum zicea buna să prindă sturionii ce mânau și iei prin apă să pape roadele Pădurii Negre tot noaptea îi prindea în valurile bărcii enigmatice „postată”-n marginea micuțului disc verde descoperit în Nebra.

Să-și mai aline verde albastru visurile nopții de la apus la răsărit.

220px-Nebra_Scheibe

În episoadele viitoare despre brățări și săbii.

220px-Nebra_Hort 220px-Nebra_Schwerter