La service la Octav

Femeile au o abilitate care lipsește de regulă la bărbați.

Se pliază foarte rapid pe ce pare unanim acceptat de comunitate.

Uite, astăzi spre seară, am ajuns la service-ul lui Octav și Mugur cu certificatul de garanție al acumulatorului auto de la mașină care se chinuie teribil să învârtă motorul dimineața.

Cu 50 de metri înainte de trecerea la nivel cu calea ferată de pe șoseaua Călărași, la intersecția cu Viilor, un Opel Zafira staționa lovit proaspăt fără un far și o parte din bara de protecție față. Pe jos luceau mai multe culori de cioburi de plastic dar nici o altă mașină nu se arăta prin preajmă. Nu-s foarte multe serviceuri auto prin zonă care să execute reparații la standardele impuse de asigurarea civilă auto așa că era probabil ca cel puțin o mașină implicată în incident să ajungă pronto în curtea băieților, la service-ul spre care mă îndreptam.

O parcasem pe Violeta în apropierea porții de acces și mă îndreptam cu documentele de garanție pentru baterie spre birouri când în curtea aflată sub nivelul șoselei s-a scurs un SUV mare și negru din care au coborât precipitați Mugur și Octav și, ca în reluare, o doamnă palidă:

– Salut Adi, vrei să ne aștepți în birou zece minute să rezolvăm ceva urgent, m-a întrebat Octav trântind portiera. Servește te rog o cafea sau ceva până atunci.

– Desigur. Aștept.

Mi-am comandat o cafea lungă aparatului din stânga ușii de intrare în atelier pe care am abandonat-o la locul de fumat și am intrat în biroul în care doamna palidă plângea cu sughițuri povestind unui domn ceva mai în vârstă ca mine:

– Mai bine muream decât să lovesc mașina, am cumpărat-o de două săptămâni doar…

– Ei, lăsați doamnă, e bine că nu a fost nimeni lovit, fiarele se îndreaptă… îi răspunse domnul făcându-mi complice cu ochiul.

Aveam ochii obosiți de la întâlnirea prelungită din fabrică și nici unul dintre ei nu i-au confirmat spusele așa că am ieșit la cafeaua aburindă de la locul de fumat exact la timp să-l văd pe Mugur parcând un VW Polo negru ușor lovit în partea stângă față cu numărul de înmatriculare de culoare roșie. Mașina doamnei palide.

Pe Mugur l-a urmat Octav care mi-a zâmbit strâmb când i-am urat condoleanțe postului de senator la care candidase din partea PRU și m-a lăsat pe mâna domnișoarei recepționere să-mi fotocopieze documentele pentru garanție.

În birou, doamna nu mai era așa de palidă și mă privea întrebător trăgând cu calm dintr-o țigară:

– Să știți că arătați mai bine decât când ați ajuns aici, i-am zis așezându-mă în așteptarea fotocopiilor pe locul domnului care făcea din ochi.

– M-am încurajat singură. E bine că nu a fost nimeni lovit, fiarele se îndreaptă…

 

Reclame

Azi nu mai ești

Zorii se lăsau așteptați.

Asta-și spunea frământând înfrigurată marginile păturii pe sub bărbie.

Avea nevoie de o confirmare și prima geană de lumină o aduse.

Se așeză imaginar în colțul de sus al ferestrei într-o încercare de a se substitui răsăritului greoi de decembrie și scrută cu privirea jocul de umbre al dimineții.

Noaptea nu avea păreri de rău că se destramă, chiar se lăsa învinsă, obosise.

Povestea de ieri îi făcuse probleme, nu s-a dat pe vise deși păstrase doar din cele blânde.

Era vorba de o determinare bine cunoscută, o chemare cețoasă de sirenă ce o plimbase bezmetic printre sentimente și atitudini aprinse.

Știa că astea se sting greu, în amurg, întotdeauna azi.

Ieri erai.

Tot la iernat?

Mie-mi place prăjitura casei cu ciocolată.

Cea de arată ca o negresă cu surprize.

E grozavă și după ce o mănânci.

Când simți la ultima înghițitură cum se prelinge bobul rămas de ciocolată învelit în aroma esenței de rom din blatul ei pufos… mmmmm, tare bun. 🙂

Dai cu basca de tejghea și vrei să ceri să vină următoarea dar nu vezi bine continuarea, te-ntrebi de ce și îți răspunde glicemia: păi a trecut timpul când era vremea, am crescut!

Așa că te uiți nedumerit în gol căzut pe gânduri, de ce îți plac, de ce să le mai ții?

Și gândurile vechi, amare, privesc în tine și-n firimiturile din farfurie.

Povestea lor s-a terminat și nu se dă-n reluare. 😦

Răvășire

Am prins vibrația de acolo și încă mă sufocă.

E puternică dar nu vreau să lupt să scap din strânsoare.

Va câștiga cu siguranță și se va contopi în mine.

Nu seamănă deloc cu îndrăgosteala de altcineva.

Pare că redecorează interiorul și dacă am decis să mă păstrez va trebui să aplic regula locului gol. Că nu e chip să umpli un loc dacă nu e gol.

Fuck, vibe-ul ăsta-ți schimbă mobilierul la mansardă. Sper să nu mă trimită la Ikea. 🙂

Am cu mine frumusețea clipelor împreună. Și știu că se întâmplă așa și la ceilalți.

Simt că dacă aș sorbi o cafea cu oricine de la serbare, aroma ei va fi la fel pentru fiecare.

Și azi mi-am împărțit o black & white tchibo cu Adi Calotă. Avea gust de trandafir roșu pe care l-am convins să îl ofere numai Oltei pentru că omul aflase că ea nu primise și-mi declarase că voia să nu pară că o favorizează în fața celorlalte colege. Să mori tu Adi!!!

Guțanu a fost în schimb foarte concis despre pasiunea lui pentru aceeași Oltea. Zicea că o are de o viață. Bine, asta după ce m-a pupat intensiv pe unde a reușit să mă prindă de parcă…

Am păstrat și necazul ascuțitei de Vichi. De treizeci de ani scorpie și nu i-a trecut…

Kindergarden. 🙂

Hm, parcă mă ia cu tremurat, da, ăsta e vibrat de la aerul condiționat.

 

Care e sentimentul tău secret?

Sentimentele secrete sunt pentru ceilalți colegi.

Dacă le ții n-ai să știi de sunt bune sau rele. Habar n-ai ce fel de stare le urmează.

Rămâne secret. Neștiut de nimeni și neimportant.

Bad Karma, zenul și fengșuiuiul lor, ce faci tu doamne, unde-s gradațiile?

Cum e să fi bucuros sau supărat acum și vrei să ții secretă bucuria sau supărarea de nu ai cui împărtăși asta?

E o imposibilitate fără măsură dar vrei să-i dai un nume.

Se poate chema fericire, împlinire, supărare sau se poate chema orice alt sentiment botezabil.

Suflet cu suflet și zâmbet peste tot, nu ajută, tot nu se materializează.

Dar am absolvit petrecerea. 🙂

Am să-l rog pe Dan să croiască o diplomă. O merităm ca să ne simtem bine. Sau să ne fie ancoră.

Iar tu, Marilena, poți să o faci în mod repetat, de câte ori câte buline albe sunt pe rochița neagră cu guler alb.

Nu a fost acolo altă fată ca tine! 🙂

Fără aier

Mi-am planificat să nu vin la întâlnire.

E neobișnuit să-ți planifici să nu faci ceva pentru că e dificil să reușești. Uite îți dau exemplul meu cu fumatul. Brrrrr… Nici nu îndrăznesc să-mi planific să mă las. Dar am decis și de aia am și anunțat pe pagina de fb a Ilenei sau a grupului… nici acum nu-mi e clar, dar, whatever, am anunțat că nu vin. Iar acum sunt cu alte trebi că deh. Asta în urma unui ”derapaj”?… scris pe acolo că-i fac și îi dreg lui Dan Stan!

Dap. Am supărat exponenta autorității comunitare, pe Ileana. 😦

Dan probabil s-a amuzat foarte tare de amenințările mele scrise acolo. 🙂

Scriu asta pentru că Dan ne-a mirosit mie și lui Pescaru o noapte întreagă bășinile și n-a crăpat. Nu e o glumă și individul a recunoscut asta și în fața lui Vivi sau soției. Bine, Dan a confirmat zâmbind forțat și a devenit brusc serios când Violeta a înghițit în sec surprinsă de veste pentru că Dan îi gătește foarte bine de când… 🙂

N-am apucat să-i povestesc împrejurările întâmplării fetei și mi-a părut rău pentru Dan tot restul după amiezii. Băiatul Dan nu văzuse pe atunci seria American Pie și nu rețin din ce motiv a insistat să doarmă în noaptea aia cu noi și nu rețin nici de ce noi am fost de acord. Pentru că s-a trezit  parfumat dar virgin deși puțin vânăt și zgâriat. Vânătăile au fost în principal de la marginile de lemn ale paturilor noastre unite din lipsă de pături pentru musafir. În secundar, a rămas cu vânătăi la cap de la nunceakul lui Pescaru și cu zgârieturi la gât de la sabia mea ninja. Asta pentru că a trebuit să doarmă între noi dar avea limbarniță după ora stingerii. Și de câte ori deschidea gurița căpăta un băț de nunceak în căpșor cu sabia ninja la gât. Așa că era nevoit să-și țină capul și respirația sub pătură. De aia a plecat parfumat băiatul dis de dimineață, din atmosfera de sub pătură. Convenisem cu Pescaru că era un efort major să găzduim individul așa că ne-am dat liber la vânturi acolo la băiatul Dan, sub pătură, până ce am adormit obosiți tustrei.

A doua zi Pescarul a făcut pojar sau vărsat de vânt, Dan știe. 😦

 

Temă nu teamă

Fetița stătea pe suportul de plastic din interiorul căruciorului pentru cumpărături legănându-și piciorușele peste două baxuri cu bere ieftină la pet despre care aveam să aflu la casă că erau separat. Sau pentru afoaf, a friend of a friend.

Cu ceva clipe mai devreme o doamnă îi depășise oarecum incomod gașca, pe mami și pe tati, reclamând rezervarea locului din fața lor de cealaltă doamnă, prietena sau cunoștința care plasase strategic pe banda rulantă o punguță de semințe la un metru distanță de clientul din față. Am simțit părinții ei aricindu-se ușor pentru disconfort dar trecând la mantinela benzii să facă loc căruciorului plin ochi cu marfă a noii venite în față. Depășirea dintre cărucioare a decurs fără incidente și doamna aflată în așteptare a început să așeze metodic pe bandă sticle din cărucior toate pe verticală sau în picioare cum se zice. Am început să admir etichetele soldățeilor cu vin la 0,7 litri înșirându-se una după alta pe banda rulantă când m-am surprins strigând parcă simțind măcelul:

– Doamnă vă rog să culcați sticlele să nu cadă!

Doamna a reacționat rapid și a-nceput să schimbe grăbită poziția sticlelor pe bandă. Când casierul a apăsat pe butonul de pornire al benzii singura sticlă rămasă în picioare s-a clătinat amenințător înainte și-napoi dar nu a căzut. Întreg rândul a fost străbătut de un murmur ca un oftat de ușurare și fetița din căruciorul din fața mea m-a fixat cu o privire iscoditoare. I-am făcut zâmbind cu ochiul și mi-a răspuns la fel. S-a întors apoi către mămică și i-a făcut la rândul ei cu ochiul:

– Mami tu știi să faci așa cu ochiul?

Am auzit mămica replicându-i bucuroasă că nu se descurcă la fel de bine ca fetița și a înaintat cu căruciorul să plătească pentru că perechea de doamne părăsea deja casa. Am privit fără să vreau în urma doamnelor când mamica fetiței a strigat că-și uitaseră ceva ce nu era sticlă la casă. Doamnele s-au oprit și-n spatele lor am revăzut posterul cu campania Lidl România, Asociația Little People România și Golin:

”Temă nu Teamă”, joc de cuvinte despre care Sabina Cornovac amintea pe facebook că-i trezește amintiri urâte dar că n-avem altă variantă decât de mers înainte, fără teamă.

M-am bucurat atunci pentru fetiță și parcă aș fi vrut să-i fac cu ochiul încă odată 🙂

 

Urâciuni

A debutat puțin ciudat. La telefon. De parcă enunțul lui Radu era o formulă magică pentru deschis ziduri:

– Eu nu cred că Mihai zis asta.

Formal era adevărat, nu erau cuvintele lui dar era ideea era aceeași.

Vasile s-a blocat un moment simțindu-se parcă prins cu o minciună. Dar tonul afirmației, nefiresc de calm pentru mesajul ei, a conturat peisajul. Era o încercare de manipulare. O forțare agresivă de schimbare a gândurilor lui Vasile în sensul dorit de Radu. Care funcționează doar când există acea normalitate de frică. Frica lui Vasile era o umbră palidă bântuită de furie și a dispărut subit. Echilibrul emoțiilor funcționa și în locul gol lăsat de frică a venit scârba. Fără culoare, fără miros și fără rău la stomac. Doar grea.

Era vineri seara și zilele libere de sfârșit de săptămână strigau ademenitoare așa că Vasile a evitat disputa telefonică și a încheiat convorbirea cu o amânare. Se întâmpla în parcarea de la supermarket așa că a coborât din mașină și a plecat la târguieli. Înțelegerea i-a venit după, imediat ce a reascultat pe speaker convorbirea telefonică purtată cu Radu la un pahar cu bere nemțească. Avea parte de un soi de lămurire și-n minte îi creștea ideea de abandon. Era doar o simplă refulare, probată deja dramatic de două ori. Atâta doar că venise mai repede decât precedenta. Non ce due senza tre. Destin.

Viața între zecimale

Nu-s fan al semnelor de punctuație. Prefer separatoarele. Deși au probleme de convenții teritoriale. Când treci dintr-un editor de text într-o foaie de calcul diacriticile dispar și separatorul zecimalelor nu este virgulă ci punct. Și hai să tragi formule atunci, că nu-ți ies neam. Punct și de la capăt!

Ei bine, da, ele, zecimalele, ălea de după separator, suferă aproximări în funcție de distanța lor de jumătatea întregului. Aseară la meci mașina de spălat a fost în galerie. N-am luat în seamă gălăgia că se jumuleau ăia pe teren. Am cules din ea de dimineață fisa de 10 bani căzută din buzunarul blugilor uzi și am aruncat-o în cutia cu mărunțiș. Orice bănuț contează