Ultimele trepte spre iluminare

În primul an de facultate aveam de petrecut ceva ore de laborator pentru accesul la nu rețin care examen. Laboratorul era la etajul șase, ultimul, al clădirii ASE din bulevardul Eminescu și am pornit grăbit pe scări cu gândul să bifez prezența.

Deja după etajul patru începusem să gâfâi așa că am început să număr mulțumit și amețit ultimele trepte până la destinație. Le-am pierdut șirul văzând crescând la capătul lor un zâmbet blond cârlionțat de bun venit și genunchii mei înmuiați de emoții au refuzat să se mai miște simțind acuta lipsă de aer.

Aveam să aflu mai târziu că articulațiile lor erau nevătămate dar niște neurotransmițători pârdalnici acordaseră o mentopauză neuronilor de serviciu comutând animalic instinctele. Ăla reproducător preluase comanda și îmi ridica pomeții și colțurile buzelor într-o asceză spre o promițătoare întâlnire cu Nirvana de la ultimul etaj.

M-am luminat la față cu gura-ntinsă până la urechi în cel mai tâmp zâmbet aprobator dar ochii s-au făcut mari când domnișoara ce se apropiase de capul scărilor s-a întors brusc, unduindu-și provocator șoldurile spre locul din care răsărise, așteptată cu preocupare de colegele care se antrenau pentru concursul de Miss Boboc.

 

Cervantes și escrocheriile moderne

Pre legea mea, recitindu-l pe „Principele Ingeniozității”, cu al său Don Quijote, realizez cât de actual este, după atâtea veacuri scurse, pe „apa sâmbetei”, din câte mi se pare.

Toate închipuirile închipuitului „cavaler ratăcitor” au corespondent în vrăjelile moderne legate de dezvoltarea personală a personalității persoanei inocente, credule și ignorante.

Orice prost e îndemnat să se creadă centrul universului și să se iubeasca pe el însuși mai presus de orice. Lumini celeste apar în meditații mai mult sau mai puțin forțate cu ierburi „de leac”, orgasmele nu mai produc zeama binecunoscută străbunilor ci eliberări în infinit, stări de transcendență minunate care nepovestite pe facebook (păzea!) își pierd din putere în 2-3 zile.
Nu, să nu credeți că se mai face sex, vi se pare doar; nu intră una într-alta, nu sunt două animale care dau din fund în disperata căutare a unei clipe de uitare/fericire. Nu, aceste ființe elevate, superioare, evoluate, atinse de aripa divinității, de fapt fuzionează în planuri astrale, experimentând un mambo-jambo divin, spre care ar trebui să salivăm toți.

Cursurile care-ți garantează că vei fi fericit după 2 săptămâni sunt superbe, „retreat”-urile în care toxinele zboară la mama naibii, alungate de merlini moderni prin te miri ce scheme alimentare, sunt promovate mai îndrăcit decât hamburgerii. „Rezonanz”-urile sunt mama lor, mai ales dacă noaptea îți pune sub ușorul căpșor o carte motivațională, care te va ajuta să faci și bani, pocnind din degete. Nu că onoranții cititori ai acestor maculaturi superb marketate ar fi niște personaje mercantile, țineți departe de voi această „blasfemie”, doar că bănuțul e bun prieten cu prepuțul, ca atare poarta spre paradis le e comună.

Tristețea vine abia după „trăirile minunate și fericirile garantate”, când inocentul nostru se trezește în fața vieții, care nu mai conspiră spre îndeplinirea dorințelor sale amărâte. Credulul visător atinge iluminarea, dar plânge, fiindcă deși el a atins fericirea (aici nu poate exista dubiu, fiindcă așa scrie în prezentările cursurilor sau cărților scrise de mosho, tolea, runda etc), totuși „viața e grea și lumea e rea”, așa că nu-l lasă s-o trăiască. Ca atare, mai caută un curs, mai face socializare online sau offline, se mai scarpină pe burtă grohăind de plăcere cu cei din aceeași tagmă, ostoindu-și reciproc durerile neînțelese de muritorii de rând.
Dar, cu toate că scrie pe toate agendele și aplicațiile social-media că e fericit, ca să atragă bunăstarea, umbra care-i macină existența nu dispare neam. Se metamorfozează. Sau, în ultima fază, se necrozează.

E tot atât de multă rătăcire a minții pe câtă era și în evul întunecimii, doar că acum prostia se răspândește mult mai repede. La fel și escrocheria, fiindcă bineînțeles că s-au ivit isteți care să profite de pe urma „inocenților”, taxând (mai mult sau mai puțin, depinzând de rangul escrocului) oferirea unor iluzii tristelor figuri ale zilelor noastre.

Citiți Cervantes, dacă nu credeți, biete creaturi speriate de bombele autocunoașterii. Citiți, dacă vă ține capul mai mult de 30 de pagini în șir, că mulți dintre voi v-ați imbecilizat mai mult decât a visat vreodată o religie sau sectă s-o facă.
Dupa ce înțelegeți, dați naibii cărțile și trăiți liniștiți, fiindcă v-ați recuperat viața.

Textul e de aici, cu permisiune: http://www.ovidescu.ro/cervantes-si-escrocheriile-moderne/