De două ori sau deloc

Am lăsat mașina la Vali să o spele și am pornit per pedes downtown să caut un bancomat.

ATM-ul era liber dar mi-a restituit cardul cu dificultate de parcă îl oua.

Spălătoria auto este la ieșirea spre București și mai aveam de parcurs fix 2600 de metri când Vali a sunat că-i gata.

Am oftat și am privit absent parterul de vis-à-vis.

Ceva mișuna în spatele geamurilor de la magazin.

Era domnișoara vânzătoare care ne facturase săptămâna trecută chestiile de care avea nevoie inginerul Dobre să monteze avertizoarele PSI.

Mi-am amintit cum a zis fata când a terminat de scris factura și mi-a întins pixul să semnez primirea mărfii:

Vreau de două ori!

M-am strâmbat mormăind înciudat de birocrația excesivă:

De două ori?

Dar dumneavoastră de câte ori vreți? a-ntrebat fata zâmbind provocator

De câte ori pot, am răspuns eu plat

Lui Dobre, care era alături, I se aburiseră ochelarii și a înghițit în sec înainte să izbucnească-n râs.

Fata a rupt precipitată factura din carnet replicând:

Nu se poate! Ați avut răspunsul pregătit

Anunțuri

Romanța de la palatul regal 1/2

Cina festivă era programată în sala tronului.

Spre acolo ne îndreptam câteștrei ieșiți din sala Auditorium.

Tănțica din Constanța, Ștefan de prin Vaslui și subsemnatul, băștinaș.

Alexandru Tomescu ne încântase despre Paganini cu celebra sa vioară Stradivarius.

Seara de început de octombrie era plăcută ș-am adăstat ciripind despre eveniment preț de câteva cocteiluri la intrarea în palat pentru că înăuntru nu se fumează.

Am urcat scările cu Ștefan sperând fiecare să ne continuăm separat discuțiile cu Tănțica la masă.

În zadar. Repartizarea găștilor la mese nu răspundea așteptărilor noastre.

Așa c-am început festinul cu egészségedre cu Mihaly, egészségére cu Arpad și hai noroc cu toții.

Păream cam singurul fumător de la masă așa că mi-am făcut drum la toaletă cu gând de o țigară.

Și așa am ajuns pe balcon. Unde am tras câteva fumuri încântat de priveliște până ce a apărut un agent elefant cu ecuson în uniformă care a trâmbițat grav că locul de fumat este mai jos, afară, aproape de intrare.

Geta care fuma alături, și-a palmat țigara și s-a lipit de mine, să-nșele agentul despre identitatea fumătorului.

Nu era nici urmă de agresivitate în aer așa că i-am oferit brațul Getei și am invitat-o la parter.

Unde am dezbătut probleme legate de retratarea diferențelor de curs valutar la clienții incerți.

Nea Costel a prins mișcarea și când am revenit la masă a fost tranșant:

 – Bă tu nu te uiți ce dioptrii are Geta la ochelari?

 – Ba da, dar știu și cum fac dragoste ochelariștii…

 – Cum?

 – Păi, își dau jos ochelarii și o fac ca chiorii…

 – Bine bă, da mai mișto e Tănțica…

Ceva era în neregulă cu interesul ăsta brusc pentru agenda mea.

Agentul olfactiv

Jean Potecă este un polițist de legendă.

Pensionar respectat pentru reușitele excepționale din carieră.

În timpul liber supraveghează paza la obiective pentru companii de top.

La fel de profesional ca în activitate.

Astăzi, la plecare din unul din obiectivele ălea, a trebuit să confirm ieșirea și am intrat în cabina agentului de pază care controla accesul.

Nu era prima dată, dar figura binevoitoare a agentului de pază de serviciu mi-a încruntat fără să vreau sprâncenele.

Dar nu figura omului era de vină.

Am realizat după 10 kilometri de mers în mașină că nu era nimic în neregulă cu mirosul din interior.

Odorizantele atârnate de oglinda retrovizoare erau proaspete și puternice, antitabac.

Mirosul rămas din cabina agentului de pază era cauza.

Am sunat instinctiv:

– Măi nenea Jeane, te rog frumos…

– Da, care-i problema? Răspunse promt Jean Potecă

– Păi uite, am ieșit acum de-acolo și miroase al naibii, e totuși postul de acces, mută-l te rog pe agent în altul, mai în spate, îi zic la telefon

– Nu se poate așa ceva, zice Jean, nu-mi vine să cred, eu, care toată viața mea…

– Te rog să mă crezi că nici maidanezii nu-l suportă cum miroase că nu i-am mai văzut prin preajmă și eu, cer scuze, încă îmi scutur părul din nas de pe rever, spune-i omului să se mai spele că…

Jean nu mai asculta și bombănea ceva dar l-am rugat să încetăm discuția pentru că eram la volan.

A sunat el în mai puțin de o oră.

– L-am schimbat din post în zece minute. Dar a jurat că nu a băut nimic. Și-l cred, că l-am pus să sufle, iar eu nu beau de prea multă vreme să nu-mi dau seama când un om e băut…

– ??? Măi nenea Jeane, ți-am zis că omul miroase de nespălat…

– Da,? răspunse Jean râzând în hohote, mi-am luat-o, dar ce mă fac cu șefu`, că mi-a zis să ți-l aduc acasă, să-l miroși, că nu-i băut?

Washington12

 

 

Problema lui Toniță

Telefonul a făcut o mișcare.

Mi-am zis că stă pe un plan înclinat acolo pe bordul mașinii și-i normal pentru că inerția.
Deoarece F = k \frac {m_1 m_2}{r^2} \!newton pe metru pătrat și atunci undele gravitaționale recent descoperite…

Dar nu.

Plantronics-ul din ureche mi-a zis că mă sună Antonio.

– Adriano, trebuie să dau repede niște marfă cu dimensiunile 1000mmX600mmX100mm și am un preț de 91,2 euro pe metrul cub dar trebuie să o vând la metru pătrat. Cât e prețul pe MP?

– Păi zic că trebuie să renunți la o dimensiune, de exemplu la grosime, și dacă înmulțești prețul cu grosimea, adică cu 0,1M, ai prețul pe metrul pătrat adică 9,12 euro.

Hm, s-a întrerupt convorbirea.

Mă grăbeam s-ajung la camera de comerț, la Liviu Budeanu, așa că am călcat accelerația.

Târziu, spre seară, casca din ureche zice că am un apel. Butt call?

Telefonul chițăise că-l lasă bateria și numele apelantului a apărut cu întârziere.

Era Antonio.

– Să ști că le-am dat prețul ălora în metri cubi că mă grăbeam și treaba e că nu am bani să cumpăr marfa și…

– Dar nu are legătură asta cu măsura…

Antonio care e un absolvent de sociologie ce rezolvă binișor formulele într-o foaie de excel răspunse cu emfază:

– E na, să ști că m-am gândit și eu să împart metrul cub în zece felii să-mi iasă metri pătrați, că mai am ceva reminiscențe din matematica elementară…

– Așa-mi închipuiam și eu Antonio, că-s doar reminiscențe…

 

einstein

Ciririp cip cirip cip

Inspirați. Expirați.

În timpul zborului, oxigenul consumat pe un gram de țesut muscular de o pasăre colibri este de zece ori mai mare decât al alergătorilor la maraton.

Foarte probabil din cauza metabolismului lor ridicat de consumul de nectar fermentat alcoolizat al florilor polenizate.

O viață-ntr-o beție de miresme.

Așa cum crește volumul respirației apa de toaletă de la Bvlgari aqua. Pour homme

L-am comandat duminică, alaltăieri, și mi-a venit azi, adus de Cargus, din Cehia, la 145 de lei.

Unboxing-ul l-a făcut colega Lili care s-a declarat încântată de parfumul moleculei originale fără arome franțuzești de calitate D&P ambalate la turci.

Promoția de la aoro.ro afișează deja 151 de lei pentru cei 100ml.

Am văzut că și la parfumeria lui Luigi au schimbat decorul dar nu și prețul, rămas la 325 de lei.

Traversați, traversați

Colibri-Bird-Wallpaper-3

De la sate: Aria Salcie

Poate că ați văzut vreodată noaptea ochii vulpii strălucind la lumina farurilor.

Nici măcar vesta reflectorizantă nu-i așa de vizibilă spunea văru’ pe care îl însoțesc cu zecile pe câmp în nopțile când ară.

Găinile vecinului vărului dorm într-un dud.

Sau mai precis dormeau, în mare parte.

Pentru că azi de dimineață erau două, trei rămase din peste treizeci de cotcodăcitoare.

Și undeva aproape de pom o cățea roșiatică scâncea agățată într-un laț.

– Bă Palerule, hai și dă-mi rogu-te Roșcata că are pui și le cam trebe mama lor

Paleru a pufnit nervos trăgând peste un dâmb leșurile a două găini:

– Da’ mai las-o mă să se învețe să nu mai vină pe aici

Văru’ n-a zis nimic dar am văzut zvâcnindu-i ceva la tâmplă concomitent cu șutul din voleu care a scuturat de zăpadă gardul de plasă din fundul curții lui Paleru.

Văru’ iubește cățeii. Am văzut asta imediat ce a intrat pe poarta fermei. Pentru că lor le-a făcut prima dată prezența ignorând tractoriștii ce-l așteptau îngrămădiți sub un șopron să-i dea binețe. Așa descoperise că lipsea Roșcata.

Paleru eliberase cățeaua din laț și venea către noi arajând din mers capcanele care înconjurau pomul:

– M-a călcat cumătra vulpe peste noapte. Nu știu cum mniezeu face da’ se uită așa la ele și găinile cad din dud. Întâi le gâtuiește pe toate și după aia le cară una câte una. Doar ălea de-acolo n-a apucat să le ia, zise arătând spre grămada de fulgi însângerați de pe dâmb. Că a fugit speriată de Roșcată…

Ibach, Switzerland: Chickens siting in a cherry tree at a farm