La service

Am avut colege foarte drăguțe.

Și istețe nu numai vorba aia: și totuși are cap frumos…

Bianca arăta cam așa.

A apărut târziu la firmă într-o dimineață friguroasă de început de septembrie.

Nu a salutat pe nimeni și s-a așezat cu părul răvășit, bombănind, la birou:

– Bună dimineața domnișoară! zic, deși pe un perete limbile ceasului formau un V la 10 și 10.

Bianca a icnit scurt și și-a trecut nervoasă mâna prin păr:

  – Mi … s-a stricat mașina, răspunse mârâind

– Și n-ai dus-o la service? am întrebat nedumerit că o problemă așa măruntă îi putea strica karma imperturbabilă de persoană voluntară

– Ba tocmai asta e problema, izbucni precipitată fata. Că mașina s-a defectat aseară și m-am hotărât s-o duc azi la service. Și, ca o proastă, am zis să îmbrac rochița asta mini, spuse netezindu-și o cută imaginară. Ca să fac impresie!

Am tăcut gândindu-mă că poate fata voia să-i fie reparată mașina instantaneu pentru că impresie făcea oricum.

– Da, turui Bianca, și am venit cu metroul, pentru că idioții ăia de mecanici, în timp ce eu mă învinețisem toată de frig, în loc să vadă de mașină, se uitau la mine și își frecau cheile…

Complete-Mechanics-transparent

 

Medicație de sezon

Aceste sentimente se eliberează fără prescripție medicală:

  • DRAGOSTE 30 de mililitri concentrat

Dragostea este o emoție de puternică afecțiune și atașament personal

”Centrul pentru reabilitarea adevăratelor sentimente omenești”

tumblr_mjd3953svP1qan19ko2_r1_1280

  • SPERANȚĂ 30 de mililitri concentrat

Speranța este sentimentul de așteptare ca ceva anume să se întâmple

”Centrul pentru reabilitarea adevăratelor sentimente omenești”

large

  • PACE 30 de mililitri concentrat

Pacea este o stare de liniște mentală și spirituală

”Centrul pentru reabilitarea adevăratelor sentimente omenești”

tumblr_mjd3953svP1qan19ko1_r3_1280