Windows 10 1511. Nu-i „update” e „upgrade”

Se întâmplă de luna asta. An2015luna11. 1511

Am fost windows 8 insider (adică una lume care probează o aplicație informatică nouă) și, vineri, săptămâna trecută, am primit un email de la oficialul Microsoft Gabe Aul că se întâmplă luna asta ca windows 10 și office 365 să facă schimbări serioase. Nu am citit tot mesajul dar am luat în serios avertismentul. De când cu legea antitrust din State, atunci când  Microsoft și-a luat-o, oficialii ăștia-i lor sunt tare alunecoși în exprimare dar nu mint.

Pentru că licențele de office 365 pe care butonăm expiraseră am căutat repede ofertele din noaptea de vinerea de dinaintea ”Black Friday”-ului românesc care-i oricum cu o săptămână înainte de originalul american și am găsit la PC Garage cu 150 de lei licență la office 365 personal. 50% reduse.

Și le-am cumpărat.

Ce m-a atras la PC Garage a fost că alături de licențele de office ofereau și 1 an de Bitdefender plus. Care-i celebrul antivirus românesc cumpărat de Microsoft și transformat în Windows Defender.

Am actualizat office-ul că-i groasă dacă nu poți să editezi documentele și am început să instalez Bitdefender. Am fost amărât dar n-am sunat la Bogdan, ”provider”-ul de internet, pentru că aveam net-ul cocoloașe și Bitdefenderul vrea doar dintr-o bucată să fie instalat, nu cu întreruperi așa că am folosit rezerva de net de la Vodafone care funcționează acolo din când în când la viteza 3G dar nu cade. Și antivirusul mi-a spus adevărul:

– Ai o problemă critică, lipsește o actualizare: Upgrade la Windows 10 Home, versiunea 1511, 10586.

Dîîîng!

Update în engleză înseamnă actualizare, ceva mărunt care trebuie adus la zi, actualizat. Dar upgrade înseamnă ceva mai mare, o modernizare, un alt nivel. Și antivirusul a scris și cât de mare: 2,54GB. La fel de mare ca și sistemul de operare pe 32 de biți Windows 10. Practic un nou sistem de operare.

Am citit despre el și ce m-a distrat a fost că butonul de pornire din colțul stânga jos care lipsea din Windows 8 există acum și dacă îl apeși îți umple tot ecranul cu aplicații… gen: – Hai, luați de aici!

Hm. Văz acum că și miniPC-ul meu REVO e pregătit de upgrade și zice:

– A fost programată o repornire

…vb v

BD2015_Wallpaper_2560x1600-V2

Prea mulți fluturi

Ieri a fost ziua internațională a oamenilor singuri. 11.11

E tinerică sărbătoarea, inventată de prin anii 90, dar a prins bine printre asiatici.

Așa de bine că vânzările online de Black Friday pălesc comparativ cu cele de Singles Day.

Mari amatori de karaoke, aveau nevoie să-și exprime ofurile într-un cadru organizat.

Să își trăiască în comun o zi din existența solitară. Și să încerce să alunge a singurății povară.

În cluburi cu scenă, microfoane și lumini. Și felinare pentru fluturi.

În diminețile de vară poți observa mulți fluturi răpuși sub incandescența iluminatului nocturn.

Au dansat toată noaptea până la epuizare arși de lumina artificială.

E o populară teorie științifico-fantastică că dacă ai avea parte de o călătorie înapoi în timp nu trebuie să atingi nici măcar un fluture. The butterfly effect. Pentru că un fapt nesemnificativ de atunci poate avea consecințe dramatice azi.

Cu siguranță că nu putem schimba comportamentul fluturilor de noapte.

Dar dacă-i vrem în relativă siguranță și nu stingem lumina am putea renunța totuși la artificiile de tort. Și nu pentru că astea-s clar petarde pentru guverne dar ne ucid coconii.

Altfel sărbătorim și noi în cluburi SinglesDay privind absenți la lumânarea aprinsă-n noaptea din #Colectiv.

Un personaj simpatic, Hiro Nakamura, supererou într-un film serial de ficțiune, capabil să se întoarcă în timp, conștient de implicațiile negative ale schimbării, refuza gânditor invitația de a împiedica o tragedie colectivă în chiar episodul difuzat pe 30/10/2015:

– Too many butterflies!

Singles'_day_illustration

Ză papion

Am dat buzna peste Marian, agentul de pază, care se pregătea să-nchidă ușa băncii arătându-i ceasul de pe telefonul mobil care-i cu un minut în urmă: 17:29.

Diana avea client și n-am avut variantă decât Victor, apărat subțire de un anunț întru-n picior metalic plasat pe-o margine de birou că nu e disponibil.

Așteptam un fax să fie primit de ei dar aveam rezultatul lui cu mine. Așa că mi-am întins jucăriile în fața lui Victor fără cuvinte.

El nu m-a băgat în seamă și a continuat să butoneze.

Am văzut mișcare în partea de nord a agenției și da, era Adriana, șefa.

Împărțea ceva la colegi dar n-am realizat pân-ce a ajuns la Victor.

Erau papioane. Colorate.

Nu am văzut culoarea ăluia căpătat de Victor.

L-am agățat pe Marian, agentul de pază, care pedala de zor prin preajmă:

– Marine…noi, nimic?

– De data asta nu!

Victor a luat papionul și l-a depozitat undeva de unde nu se vedea și continua să butoneze.

Diana în schimb a îndrăznit să-l pună la gât pe-al său, culoarea turcoaz, aidoma ochilor ei:

– Numa al meu îi cu punctie, cum spunem pe la noi (în Maramureș).

– Noi spunem buline Diana dar e același lucru…

Și necăjit că Victor nu m-a băgat în seamă întreb:

– Doamnă, de ce i-ați dat lui Victor papion roz?

Adriana nu a luat în seamă întrebarea și a părăsit front office-ul să termine de împărțit papioanele dar Victor s-a trezit reproșând ofensat:

– E galben bă!

Foarte repede Adriana a revenit purtând pe cap o coroniță vișinie perfect asortată cu rochița ei de Albă ca zăpada:

– Doamnă eu nu înțeleg. De ce i-ați dat lui Victor papion roz?

– Pentru că rozul e culoarea purității și pentru că…

Se auzea deja un zumzăit de fond din care singur, Victor, comenta:

– E galben bă!

PAP-456-924x784

Se înserează-n Tokio

A sunat mai devreme telefonul, am vorbit și am închis.

Involuntar am privit cât arată ceasul lui.

18.45 și este miezul zilei. Hm

Mi-am luat ochelarii și am citit ce scrie alături de oră: TOKYO. Și un pic mai sus cu caractere mai mici 11.45: București. Din greșeală foloseam funcția de oră pe glob.

Mi-am amintit imediat că mă jucasem cu telefonul la bancă, vinerea de dinaintea finalei mondialului de rugby. Care pe saitul oficial era programată a doua zi la Londra, la ora 16.00.

Victor butona grăbit la ordinele de plată ca să prindă ”cut of time”-ul lui. Adică momentul în care trebuie să lași pixul jos și să predai extemporalul. Când i-am zis că meciul e la patru după-amiază s-a oprit și m-a privit pe deasupra ochelarilor:

– E prea devreme! Dar au pus-o așa să vadă meciul bine și ăia-i lor de acasă.

– 16.00 GMT Victor, ora Londrei.

– Și noi ce facem, ne uităm la ora două după-amiază la finală? Iar All Blackșii de dimineață? Că doar din partea lor de lume răsare soarele, nu-i zice Japoniei Țara soarelui răsare?…Și de revelion nu ne uităm cum ei deja l-au petrecut? Suntem în urma lor.

Am privit în mintea lui Victor dar ea era în ceață și atunci mintea mea s-a rătăcit și ea:

-Hm. Hai să întrebăm telefonul că e mai smart ca noi la ora asta: Uite acum la Tokio e 1.05. Și la noi e 18.05. Ai dreptate, trebuie să se trezească devreme să vadă meciul.

Am terminat discuția fără să realizăm că australienii urmau să vadă finala în zorii dimineții de duminică când ultimele raze ale soarelui zilei de sâmbătă se stingeau la Londra.

Am descoperit după ce ne-am despărțit și i-am scris lui Victor un SMS:

  • București GMT + 2, Finala-i la ora 18.00

img_53931

Antonio69

Ne îndreptam câteșitrei deunăzi cu mașina condusă de Antonio spre bancă pentru o actualizare de date la firme. Pe scaunul din dreapta, Mario asculta posac încercarea mea de povestire a unei barzzeletta, un banc în italiană. Era vorba despre o discuție între două venerabile doamne la un pahar cu limoncello:

– Tu dragă Bela, știi că de ceva ani nu-mi amintesc cum se chema neamțul acela frumușel care mi-a sucit capul în tinerețe la Napoli…Tu-ți m-ai aduci aminte?

–  Alzheimer dragă, Alzheimer..

Mario a izbucnit în râs semn că mă făcusem înțeles. Dar Antonio nu zicea nimic.

Am privit peste umărul lui și am văzut de ce.

Pentru că mașina intrase deja în localitate dar prietenul Antonio, nostalgic, uitase. Și asta însemna că vesta reflectorizantă care se zărea prin parbriz în mijlocul șoselei îi făcea semn să tragă pe dreapta:

– Sunt agentul…documentele dumneavoastră vă rog!

Antonio adastă de ceva vreme pe plaiuri mioritice și a prins metehnele unora dintre agenți așa că a răspuns ușor arogant la întrebare:

– Do you speak english?

– Yes! Zice agentul.

Văd atunci capul lui Antonio căzând ușor în piept și ridicându-se spășit spre dreapta, șoptind un pic mai alb la față, către Mario:

– Cazzo!

– Che cosa? Întreabă Mario

– Adriano tu-i ști pe ăștia? Întreabă Antonio

– Nu Antonio, zic privind la echipaj. Văd că sunt de la Călărași…

Antonio își dă jos atunci plasticul pentru soare de la ochelarii de vedere, se uită adânc în ochii agentului și începe să caute prin torpedoul din bord, nu găsește, coboară, ocolește mașina prin față ca să ajungă la portbagaj, îl deschide, își ia geanta de acolo, revine cu ea în mașină, scotocește, găsește hârtiile și le înmânează oftând agentului:

– Ați depășit viteza legală, începe să-i recite într-o engleză destul de corectă agentul revenit la geamul lui Antonio. Asta pentru că aveați și limitare de viteză așa cum scrie pe indicatorul de pe partea dreaptă, continuă agentul arătând spre indicatorul unde scria mare 40 înconjurat cu roșu, traversat de o diagonală neagră, și, cifra asta nu trebuie să o traduc, nu?

– …

– V-am întocmit procesul verbal de contravenție pe care vă rog să îl semnați.

Antonio semnează conștiincios, primește documentele, agentul se retrage, Antonio mulțumește și începe să citească înfrigurat. Se oprește repede nedumerit și tace lung.

– Amendă? întreabă Mario.

– Nu. Avertisment, zice Antonio.

– De ce? întreabă iar Mario.

Antonio tace strategic și îi răspund eu lui Mario:

– Pentru că Antonio are ochii albaștri. De aia!

P.S.

Pe vremea când împărățea la Legcons, Antonio a apărut foarte voios într-o dimineață în fabrică bucuros că și-a făcut un cont de messenger cu ID-ul Antonioxx (ultimele două caractere reprezentau anul de naștere în formă scurtă). Colega mea de birou de atunci l-a întrebat șăgalnic:

– Antonio69?

– Nu, nu, nu! Antonioxx!

Azi când mi-a dat poza a zis să scriu orice numai de vârstă nu…

Auguri!

IMG-20151102-WA0000