Platforma online de schimb valutar

Recunosc că-s încă sub influența xilinei de la infiltrații.

Și nu-i rău pentru că-i bine. Vorba lui Hagi.

Dacă tot merg pe soft-uri noi gen windows 10 am să scriu și despre automatizările oferite de bănci când cumperi valută.

P-astea le-am refuzat sistematic și drept urmare am fost pedepsit ieri cu vizita trezorierului băncii agreate pe zonă, Răzvan.

Băiatul s-a prezentat cu originalele la contractele pentru platformă să pară oficios.

Apă plată.

Pentru că-și terminase muniția și uitase de ce a venit, l-am rugat să acceseze cu mânuțele lui platforma lor.

A reușit greu cu multe versiuni de Java care nu se pupă cu Google prin Internet Explorer care de ieri e Edge. Chin.

Triumfător întru-n sfârșit a prezentat rezultatul. O firimitură de acces la softul de tranzacționare interbancar pentru valute.

Din care poți să vezi doar prețul cu care vinzi sau cumperi.

Cel mai bun cică.

Da’ Răzvan era mândru că a fost setat de el. Nu i-am zis dar am gândit: ”C’mon …fk yourself!”

L-am socotit împreună și eu am constatat despre comisionul lor de schimb că-i cu 25% mai mare decât ce obțin la negociere. El încă mai speră.

Entuziasmat, Răzvan mi-a înmânat și cartea lui de vizită.

Am restituit-o văzând-ui lista de cumpărături scrisă pe verso. Hm…

Am ieșit să-l conduc la mașină și l-am făcut atent despre platforma betonată din fața birourilor. A zis ok dar nu m-a înțeles și aproape că s-a întins pe burtă la următorul pas.

Auf Wiedersehen platformă!

platforma-petroliera

Dacă vrei să Windows 10

Am fost nerăbdător ieri să văd cum prezintă windows 10.

N-a fost chip.

Pentru că deși am făcut rezervarea cu aplicația Get windows 10, descărcarea se face când vor ei nu când crezi tu. Și se pare că se întâmplă treptat, în valuri de utilizatori, în decurs de câteva săptămâni.

Treaba are logica numărului de ciori așezate pe o creangă. Dacă-s prea multe păsări aia se rupe. Nici marele Microsoft nu face excepție. Și a ales să restricționeze numărul de descărcări pentru actualizarea sistemului de operare. Să nu-și prăpădească serverele.

Totuși am primit un ajutor de dimineață. Pentru că am testat cândva varianta 8, Microsoft mi-a trimis un email cu adresa de descărcare:

http://www.microsoft.com/en-us/software-download/windows10?OCID=WIP_r_Win10_Body_AddPC

windows-10-handset

Honor are card SD

Am vorbit cu Melania Medeleanu de mi s-au tras umerii pe spate.

Glumesc.

Pentru că-i de la kinetoterapie. Adică de la gimnastica medicală.

Am avut așa emoții de dimineață în oglindă că s-ar putea să am din nou abdomen că-n primul moment de triaj al necăjiților din cabinet aproape c-am sărit pe cântarul de lângă aparatul care hingherește animale.

Ultrasunetele bineînțeles.

Nț. Tot 80 și treaba mea.

Pentru că greutatea ca și înălțimea sau volumul e o măsură pe care o simți și o transmiți.

Când, cum și cui vrei. E relativă nu?

De multe ori doar eticheta contează.

Deși miros și-acum pe pielea mâinii stângi parfumul unui Bvlgari aqua testat ieri de Luigi când târguiam un Pierre Cardin bleu marine ce îl imită.

Caraghiosul mi-a zis totuși că sunt doua variante de aplicare:

– Bvlgari la doua zile sau Pierre Cardin la una.

Am ales prost dar în limita disponibilităților.

N-am făcut același lucru cu telefonul Honor 6. Pe care am posibilitatea să-l plătesc în rate.

(Nr Jigodia de Luigi când a văzut cardul de cumpărături a zis că el nu dă în rate)

Am mers la reprezentant”ele” operatorului de telefonie să-mi valorific punctele de loialitate în rețeaua pe care mă pregătesc s-o părăsesc.

Spre surprinderea mea acolo era încă plin de fraieri. Lucrez să mă obișnuiesc cu asta.

Am recitat numărul de apel și mi-am exprimat cererea de valorificare a punctelor bonus.

– Pentru că nu doriți să prelungiți abonamentul puteți beneficia doar de accesorii.

Hm. Care va să zică ”ele” știa!

Am ales cardul SD și am rugat-o pe cea mică și fardată să-l planteze-n telefon pentru că-s bâtă.

– Vă rog să scoateți telefonul să vă pot pune cardul!

Văzuse domnișoara că-s ”urecheat” cu căști Plantronics pentru că și ei vând d-alea pentru pionieri.

Dar eram pregătit. Cu Honor-ul pe masă în husa gri și cu ceva ore de fizioterapie la activ am reușit.

Am extras delicat telefonul din husă și, culmea, am reușit să detașez „coverul” de la SIM și SD și …l-am întins domnișoarei.

Telefonul meu are o particularitate. Nu afișează pe față nici un nume. Scrie doar pe spate Honor.

Și asta pentru că este o clonă de iPhone6 produsă de Huawei, firma chineză care face iPhone.

Mândra a inserat dibaci cardul dar nu s-a putut abține să nu întoarcă pe verso telefonul să vadă de cine ține.

E inutil să scriu că am spus la revedere și mi-a răspuns doar cea nefardată.

Așa cum mi-a răspuns ieri la bună ziua o mătușă:

– Dacă nu mă salutai ziceam că ești un mexican!

Am rumegat 100 de metri răspunsul și-am realizat.

Nu aveam lanț de aur!

IMG_20150716_140643

Să mor dacă știu ce e în capul tău

ultrasunet

Și să mor dacă vreau să aflu. Spike

E scandal. Cu ultrasunete.

Wiki zice că la om limita superioară a auzului tinde să scadă cu vârsta și că unele animale cum ar fi câini, pisici, lilieci și șoareci pot auzi ultrasunetele.

Recunosc totuși că n-am simțit niciodată pornirea după ședințe s-alerg în jurul asistentei strigând: Batman! Batman!

Și nici nu-mi amintesc să fi văzut pe strada clinicii picior de maidanez sau coadă de mieunez!Gură deschisă

Treaba e că după ședința numărul trei am petrecut ore bune din noapte făcând exerciții de dicție pe lecțiile Melaniei Medeleanu.

O fi vreun efect secundar.

Așa cum a avut și-o cunoștință de-a făcut în episodul trecut curenți diadinamici.

Eram întinși cap la cap pe paturile de tratament plasate în unghi de 90 de grade cu aparatul de curent în colț.

Domnișoara asistentă ne-amplasase electrozii care unde-aveam nevoie, pornise aparatul și completa cu un aer preocupat fișele pacienților.

Curentul meu era plăcut, de trei ori scurt și-odată lung. Nu știu ce program avea Dorel.

Începusem să număr încântat în gând:

– Unu, doi, trei, paaaaatru…unu,doi, trei, paaaaatru…unu, doi, trei…pâc!

Cu coada ochiului am văzut în dreapta mea colegul ridicându-se brusc în fund c-un sunet gutural:

– Brrrrrrrrr, mmmmmm….

– Ce faci mă Dorele? zic fără să mă ridic privind doar la reacția asistentei.

Care nu-și îndreptase mutrița preocupată spre Dorel ci spre aparat.

Deși nu aparatul mârâia. Ăla curenta.

– Nu ne-a mai făcut așa ceva…zice fata grăbindu-se să butoneze la scula cu belele.

Destul de greu l-a convins pe Dorel să se întindă la loc și să-i aplice electrozii care zburaseră cât colo.

Era totuși drăguță și colegul s-a supus.

Am trecut peste discursul electrizat al lui Dorel care începuse să-și amintească de pățaniile prietenilor arși de curenții prea puternici suportați la fizioterapie:

– Că da, mi-a zis mie ăla, că nu-i mai trebuie după ce i-au făcut găuri în piele și că să am grijă că….

Deja număram din nou relaxat în gând:

– Unu, doi, trei, paaaatru….unu, doi, trei, ….pâc!

Replay! Reluare:

– Brrrrrrrrr, mmmmmmm….

De data asta Dorel nu s-a mai oprit în fund ci a sărit direct în picioare.

A îmbrăcat tremurat tricoul, a dat binețe asistentei și-a aruncat chinuit peste umăr un:

– Nu-mi mai trebuie. Salut!

 

Locuri de socializare

Sprâncenele, afară de rostul lor biologic de a împiedica scurgerea transpirației în ochi, au un rol deosebit în socializare.

Ale mele-s groase.

Așa de groase că simt de multe ori nevoia peste zi să mi le dau pe spate.

Ca să nu-mi intre-n ochi.

Ele, sprâncenele, își fac treaba când tu și cu mâinile tale adunați cartofi, de exemplu, pe un câmp, în arșița verii.

Ce faci cu sprâncenele în momentele când socializezi e cu totul altceva.

Și din asta exclud rețelele virtuale de socializare gen facebook, twiteer etc, pentru emoticoane.

Mă refer la clipele de ”față-n față” sau ”ochi în ochi”.

Deși în unele cazuri dacă dispui de sprâncene mari ele pot fi văzute de ceilalți de la distanță.

Mi-amintesc amuzat cum o necăjeau tovarășii fiică-mi când o însoțeam dimineața la școală, pentru ca fiică-mea e foarte blondă și deschisă la ten:

– Hai bă faceți pași că vine cu ăla negru care respiră greu!

Adică venea prințesa Leia de mână cu tasu, Darth Vader. 

Revenim în prezent și mă regăsesc în mall-ul nostru de la țară.

Adică la supermagazin. La târguieli sau la … socializare.

Hm, iar am uitat să văd dacă au adus cheia aia universală care rezolvă treaba cu care nu mă descurc la furtunul care alimentează bateria chiuvetei de la budă.

Nașpa.

Am inspectat in schimb în viteză etichetele cu ”promoții” și mi-am adjudecat rapid un set de șosete sport și o pereche de pantaloni scurți de in.

Textile pe care le-am amplasat cu grija să nu se murdărească in ambalajul abandonat al unei tigăi minune.

Grăbit de criza telefonului care-mi amintea de întâlnirea de peste 10 minute am uitat firesc să extrag textilele din ”ambalaj” când am ajuns la casă.

Și domnișoara de acolo a privit preț de câteva schimburi de mingi de tenis: la scaner – la mine, la mine – la scaner.

Am identificat împreună problema și zâmbeam mulțumiți, eu pregătit să plătesc și ambalajul tigăii la gunoi, când,…colega domnișoarei, încasatoarea de la casa vecină, întinde pe spate o mână cu-n polimer de 100 de lei spre casiera care butona bonul pentru mine zicând:

– Schimbă-mi și mie de 50!  

Cu gând să evadez spre noua destinație am încercat să pescuiesc polimerul și să-l transmit colegei ocupate…cu mine.

Asta în fața a circa douăzeci de perechi de ochi și de sprâncene, care stăteau la rând.

Greșit.

Fata cu polimerul s-a întors spre mine precum dinozaurul din piscina Jurasic World care-și potolește foamea stropind spectatorii.

Cu părul căzut în ochi.

De nu se mai vedeau sprâncenele.

Și nu le-am văzut nici când râdeam cu domnișoara casieră care cu greu a convins-o să-i schimbe polimerul așa cum a cerut.

Reacția rândului, de neuitat:

– Poate că a mai pățit-o mamă

curs-pensat-profesional-stilizare-sprancene-73

E oficial! Am intrat în reparații

Se poate spune despre mine că-s căzut în cap.

Pentru că e adevărat.

S-a întâmplat acum vreo patruj de ani când un cuier buclucaș n-a rezistat zgâtiei de copchil cățărat în vârf și a cedat.

Întotdeauna cel mai înțelept cedează. Și parazitu’ a aterizat în cap.

Afară de imaginea maidanezei albe care mă însoțea inevitabil în evadările din grija bunicii care era vinovată că-i bătrână și urâtă și ”Deh mamă io nu mai sunt ca mă-ta” am rămas cu cea mai colorată amintire din copilărie.

Un roi de stele verzi.

Da. Dar pentru că m-am dovedit tare de cap atunci acela s-a ales doar c-un cucui.

Și de cedat a cedat altceva. Două vertebre cervicale care s-au spart.

Zgâtia n-a raportat conducerii accidentul de frică să nu fie scărmănat.

Și așa, vertebrele rămase nesupravegheate, în timp, s-au sudat.

Asta s-a făcut în afara standardelor medicale și de ceva vreme vertebrele au pus de-o stenoză.

Cervicală desigur. Care în traducere semnifică îngustarea canalului spinal și compresia nervilor din dotarea vertebrelor.

Din cercetările efectuate de cadrele de la Regina Maria anul trecut a rezultat că unul dintre cei doi nervi compresați n-a mai rezistat.

Și că cel rămas de serviciu încearcă fără succes să-i suplinească lipsa.

Așa că periodic are nevoie de reparații. Și de cârje.

Hm, zic ăștia la radio că premierul s-a dus la guvern în cârje.

Pot să confirm c-așa-i cu nervii compresați.

Și ia să vedem. Da, cârjele lui au mânerul alb.

Ale mele-s negre, o marca italiană, Moretti, produse bineînțeles în China.

Și trebe să merg la doctoru’ Bebe să vaz dac’ mi-a activat cardul de

SĂNĂTATE

cervical